Transport de urgență cu ambulanța aeriană pentru un pacient cu sepsis abdominal grav

Transport de urgență cu ambulanță aeriană pentru un pacient cu sepsis abdominal gravPrin această scurtă scrisoare, aş dori să îmi exprim recunoştinţa pentru Ministerul Sănătăţii din Cipru, pentru Spitalul Universitar Hadassah, Israel, dar şi pentru societatea de servicii medicale iMER, care au fost cu toţii alături de fiul meu pe parcursul uneia dintre cele mai grele experienţe din vieţa lui.

În decembrie 2010, fiul meu a fost transferat de urgenţă la Organizaţia Medicală Hadassah din Ierusalim, cu ajutorul ambulanţei aeriene, suferind de sepsis abdominal grav. La început, a simţit dureri în stomac şi l-am transferat la Spitalul General Famagusta, unde a fost operat imediat. La o săptămână după, rana s-a infectat şi a fost transferat de urgenţă la Spitalul General Nicosia, unde i s-a efectuat o a doua laparotomie. Doctorii l-au diagnosticat atunci cu aderenţă severă şi perforare a cecumului.

Auzisem de iMER şi de ajutorul pe care ni-l putea oferi, aşa că m-am decis să iau legătura cu ei. Personalul şi medicii societăţii au colectat toate detaliile privind starea fiului meu, ca să se asigure că ar putea fi transportat pe cale aeriană, fără deteriorarea stării lui de sănătate. Cu toată logistica legată de transport, spitalizare şi tratament pusă la punct, s-a aranjat transferul la Hadassah.

La Hadassah, i s-a efectuat o laparotomie, care prezenta un conţinut enteric şi o peritonită gravă, cauzată de o scurgere din cecostomia pe tub. După o operaţie lungă şi complexă, specialiştii din cadrul Hadassah au curăţat zona şi au remediat problema, salvându-i viaţa fiului meu.

Pe durata spitalizării fiului meu în Israel, i-am avut pe oamenii de la iMER alături de noi; ei ne-au susţinut psihic, informându-ne la fiecare pas al procedurii şi furnizându-ne ajutorul de care aveam nevoie.

Aş dori să închei această scrisoare exprimându-mi recunoştinţa sinceră pentru Ministerul Sănătăţii din Cipru şi mai ales Ministrului, Dr. Christos Patsalides, pentru răspunsul pozitiv şi imediat privind acoperirea cheltuielilor medicale ale fiului meu.

Salutări,

Theodoros Panayi
Avgorou-Famagusta

Pentru mai multe detalii apăsați aici >>

Ce spun pacienții?

Aceasta este o scrisoare de mulţumire din partea doamnei care a sponsorizat un transfer aerian de urgenţă din Moscova prin intermediul unei ambulanţe aeriene  cu  echipaj medical specializat în transportul aerian de urgență. În acest caz, era vorba despre o fetiţă de 9 ani care suferise o hemiplegie (atac vascular cerebral), în urma unei sângerări a unei malformaţii vasculare congenitale pe creier. Fetiţa a fost îngrijită cu succes de Prof. Jose Cohen, neurochirurg endovascular specialist, în cadrul  Spitalului Universitar Hadassah. În urma procedurii neurochirurgicale, fetiţei

Mai mult...