Transport cu ambulanţa aeriană: Când timpul este decisiv, în urma unui accident de motocicletă

Air Ambulance evacuations: When time is critical, after a motorcycle accidentDl. T.T. (27 ani, căsătorit) din Nicosia, Cipru, îşi conducea motocicleta puternică când a avut un accident grav pe 17 octombrie 2008. A suferit o lovitură gravă la cap, fracturându-şi cutia craniană, mâna stângă şi piciorul stâng în mai multe locuri. A fost resuscitat iniţial în cadrul Spitalului General Limassol, apoi a fost transferat în cadrul Spitalului General Nicosia

Familia T. a contactat iMER şi un specialist a fost trimis cu ambulanţa aeriană iMER pentru consultaţii. O dată ce pacientul a fost relativ stabil şi s-a stabilit şi aprobat un plan medical, Ministrul Sănătăţii din Cipru a autorizat transferul Dlui. T. T. la Centrul Medical Hadassah din Ierusalim pentru un tratament ulterior. Serviciul de ambulanţă aeriană al iMER s-a ocupat de acest lucru. Viteza de desfăşurare şi îngrijirea medicală acordată pe durata zborului lui T.T. cu ambulanţa aeriană au reprezentat aspecte-cheie în tratarea stării lui.

Specialiştii din cadrul Hadassah au salvat piciorul stâng al Dlui. T. T., au tratat mai multe infecţii pe care le avea şi au avansat mult înspre reabilitarea completă a Dlui. T. T.

Dl. T. T. a zburat înapoi în Cipru, unde îşi continuă reabilitarea de durată.

Familia lui ne-a scris:

Către: Imer Medical Services

26 ianuarie 2009

Stimată echipă iMER,

Voi începe această scrisoare prin descrierea scurtă a poveştii vărului meu Tryfonas, care a avut un accident grav de motocicletă la 17 octombrie 2008. S-a lovit grav la cap și la piciorul stâng, devenind inconştient. A fost internat în cadrul Spitalului General din Nicosia, dar starea lui de sănătate se deteriora de la o oră la alta. Ne-am hotărât apoi să obţinem o a doua părere medicală de la medicii israelieni şi mai ales din partea Dr. David Linton, deoarece auzisem că era expert în aceste tipuri de cazuri, aşa că am contactat iMER duminică, 19 octombrie, pentru a-i aranja vizita. Toată lumea din cadrul iMER a fost extrem de amabilă şi au aranjat imediat totul pentru venirea medicilor. Dr. David Linton, împreună cu alţi 2 specialişti, a zburat duminică, 19 octombrie, în Cipru pentru a-l examina pe vărul meu şi pentru a sugera cel mai bun tratament.

Dorinţele noastre erau ca vărul meu să fie transferat în Israel, şi anume în cadrul Centrului Medical Universitar Hadassah, cu o ambulanţă aeriană în vederea furnizării celui mai bun tratament posibil.

Din păcate, din cauza a rănii de la cap, medicii nu îl puteau muta şi ne-au sugerat să aşteptăm 2-3 zile pentru ca starea lui să se stabilizeze. În următoarele două zile, am trăit un iad, deoarece începuserăm să ne pierdem speranţa că va supravieţui.

Miercuri, 22 octombrie, am contactat iMER din nou pentru a-i informa că T. nu se simţea prea bine şi că aveam nevoie de ajutorul lor încă o dată. iMER a aranjat încă o dată totul şi miercuri noaptea vărul meu era în drum spre Israel într-o ambulanţă aeriană. Toate speranţele şi rugăciunile noastre erau legate de acel avion. Familia şi prietenii şi-au luat rămas-bun de la T., cu frica secretă că era ultima oară când îl vedeau.

La sosirea în cadrul Hadassah, a primit cea mai bună îngrijire posibilă. Doctorii au început să efectueze mai multe teste, să schimbe tratamentele, să schimbe medicaţia, în vederea stabilizării stării lui medicale. A fost operat urgent la cap şi această operaţie se pare că i-a salvat viaţa.

Cuvintele nu pot descrie eforturile pe care toţi doctorii şi toate asistentele le-au depus ca să îi salveze viaţa. Îi datorăm mulţumiri speciale Dr. Linton, care, pe întreaga durată a şederii vărului meu în Israel, a fost în mod constant alături de el, a fost îngerul lui păzitor. Credem că, în cazul în care Dr. Linton nu ar fi intervenit, vărul meu nu ar fi fost viu azi.

Nimeni nu s-a aşteptat ca la 3 luni după tratamentul din Israel, T. să revină acasă în această stare. Nu şi-a revenit 100% la starea în care se găsea anterior accidentului, dar nimeni nu se aştepta să se simtă atât de bine. În ochii noştri, ceea ce s-a întâmplat în Israel a fost un miracol şi vă vom fi întotdeauna recunoscători pentru aceasta.
Este extrem de dificil, dacă nu imposibil, să îmi exprim recunoştinţa pentru tot ceea ce a făcut echipa iMER pentru vărul meu T. şi pentru întreaga familie. Cred că vorbesc în numele tuturor membrilor familiei atunci când spun că sentimentele cuiva care trece prin agonie şi frica pierderii unei persoane dragi şi în final viaţa acelei persoane este salvată nu pot fi descrise prin cuvinte. Cred sincer că vărul meu nu ar fi fost azi cu noi dacă IMER nu ar fi existat.

MULŢUMESC, ECHIPA IMER!!!!!

MULŢUMESC, DR. DAVID LINTON!!!!!

Al dumneavoastră,

D. T.

În numele familiei lui T. T.

Epilog temporar: T. T. A revenit în Cipru şi starea lui se îmbunătăţeşte pe zi ce trece. Iar cele mai bune veşti sunt că i s-a născut primul fiu, un băieţel. Felicitările noastre întregii familii!

Pentru mai multe detalii apăsați aici >>

Ce spun pacienții?

Această scrisoare este din partea fiului unei paciente de origine rusă, care a suferit de un anevrism al arterei splenice. I s-a sugerat o intervenţie chirurgicală cu un pericol iminent de sacrificare a organelor interne vitale. Mulţumită sfaturilor specialiştilor din cadrul Centrului Universitar Medical Hadassah din Ierusalim, Israel, în ianuarie 2010, pacientei i s-a efectuat o embolizare a anevrismului splinal. Embolizarea a îndepărtat pericolul unei rupturi a arterei splenice. În decembrie 2009, mama mea, care locuieşte în Volgodonsk, Rusia, a fost diagnosticată cu un anevrism

Mai mult...