Pacient diagnosticat greşit cu meningiom sau chist arahnoidian la măduva spinării

A case maldiagnosed with meningioma or arachnoid cyst in the spinal cordDna. Daniela D., o femeie de vârstă medie din Bulgaria,  suferea de parestezie la mână şi la umăr din aprilie 2006. Diagnosticul medical primit în Bulgaria, bazat pe scanarea RMN, arăta existenţa unui meningiom sau a unui chist arahnoidian la măduva spinării.

Tratamentul pentru diagnosticul de mai sus era fie tratamentul pentru cancer, fie o intervenţie chirurgicală asupra coloanei vertebrale, cu toate implicaţiile posibile asupra vieţii şi viitorului ei.

Ea a fost distrusă de diagnosticul pus, dar și de gândul că viitorul său s-ar putea schimba drastic, aşa că a început să caute pe internet pentru a obține a doua părere medicală şi un alt tratament care ar putea să-l urmeze. În final, a ales serviciile iMER.

Analizele medicale ale Dnei. Daniela D. au fost trimise către iMER şi din cauza faptului că rezultatele nu au fost bune, a primit o recomandare de a merge la Centrul Medical Hadassah pentru o nouă evaluare a cazului său.

Dna. D. a ajuns la Ierusalim şi i s-a efectuat o nouă scanare RMN în cadrul Centrului Medical Hadassah – Ein Kerem, urmată de o consultaţie cu Prof. Leon Kaplan, un specialist de renume mondial în problemele coloanei vertebrale. Noul diagnostic al Prof. Kaplan a înlăturat suspiciunea de meningiom sau chist arahnoidian în măduva spinării – şi o dată cu ea, şi chimioterapia sau intervenţia chirurgicală asupra coloanei vertebrale.

Daniela a plecat acasă încântată de rezultatele vizitei ei şi de diagnosticul corect pus.

Mulţumită celei de a doua păreri medicale a Prof. Kaplan, Dna. Daniela D. şi-a recăpătat sănătatea şi viaţa.

Dr. Anna Benshtein
Director Medical Asociat
iMER

Pentru mai multe detalii apăsați aici >>

Ce spun pacienții?

Dna. A. B. este o femeie de 51 de ani din Abuja, Nigeria, căsătorită, cu patru copii, arătând foarte tânără pentru vârsta ei. Ea a venit pentru o evaluare din cauza dificultăţilor în deplasare, cu care se confrunta de mai mult timp, având o durere acută de piept şi o slăbiciune în ambele picioare. În 2006, s-a plâns din nou de slăbiciunea membrelor  însoţite de tremurat al corpului. Examinarea Dnei. A. B. a arătat că suferea de Hepatită C, de steatohepatită (NASH) cu formarea de

Mai mult...