Echipa medicală

Prof. Zvi Gimmon

Prof. Zvi Gimmon

Director Medical Asociat S-a născut în Haifa, Israel. Prof. Gimmon a studiat şi a absolvit în cadrul Universității Ebraice–Hadassah Medical School (1960) din Ierusalim. A absolvit Programul general de pregătire chirurgicală în cadrul Centrului Medical Universitar Hadassah (1977) din Ierusalim. Prof. Gimmon a beneficiat de o bursă de cercetare şi specializare clinică în cadrul Departamentului de chirurgie al Universității Cincinnati, Ohio. Prof. Gimmon este profesor de chirurgie în cadrul Universitatii Ebraice – Hadassah Medical School (1983) şi a fost Medic Principal al Departamentului de Chirurgie

Read More >>
Dr. Christos Archondous

Dr. Christos Archondous

Consultant Medical iMER Cipru Dr. Archondous s-a născut în Yialousa, Cipru, în 1952, este căsătorit şi are doi copii. Este absolvent al Universităţii Comenius din Bratislava, Slovacia. Este specializat în chirurgie ortopedică şi traumatologie. A desfăşurat o pregătire ulterioară în cadrul Spitalului Baragwanath din Johannesburg, Africa de Sud. Dr. Archondous este membru asociat în cadrul Asociaţiei Cipriote de Ortopedie şi Traumatologie. Este înregistrat ca medic la General Medical Council al Marii Britanii. În ultimii 16 ani a condus o clinică particulară ortopedică de zi în

Read More >>
Prof. Herbert Freund

Prof. Herbert Freund

Director medical asociat S-a născut în Haifa, Israel. Prof. Freund este absolvent al Universității Ebraice – Hadassah Medical School din Ierusalim. Este absolvent al Programului General de Pregătire Chirurgicală din cadrul Centrului Universitar Medical Hadassah din Ierusalim. Pregătirea postuniversitară a urmat-o în cadrul Harvard Medical School şi în cadrul Universității Cincinnati, Ohio. Prof. Freund este profesor de chirurgie la Universitatea Ebraică – Hadassah Medical School (1983) şi Şef al Departamentului de Chirurgie la Centrul Universitar Medical Hadassah – Muntele Scopus (1989-2008). Principalele domenii de expertiză

Read More >>
Dr. Anna Benshtein

Dr. Anna Benshtein

Director Medical Asociat S-a născut în Moscova, Rusia, este căsătorită şi are trei copii. Dr. Benshtein a absolvit Şcoala Medicală din cadrul Universităţii din Moscova, unde s-a specializat în Gastroenterologie, Cardiologie şi Medicină Internă (1977). A fost Şef al Unităţii de Urgenţă din cadrul Departamentului Medical Ambulatoriu al Ministerului Sănătăţii din Rusia. S-a alăturat iMER în 2004.

Read More >>
Prof. Ray Melmed

Prof. Ray Melmed

Director Medical Administrativ iMER S-a născut în Africa de Sud în 1938, este căsătorit şi are doi copii. Este absolvent al Universității Cape Town, Africa de Sud. S-a specializat în Medicină Internă, Gastroenteorologie şi Bolile Ficatului, la Royal Free Hospital, University of London. Este înregistrat ca Specialist în Medicină Internă și este membru asociat al Royal College of Physicians din Londra. A fost șef al Departamentului de Medicină şi al Unităţii de Medicină Comportamentală în Medicina Internă, în cadrul Universității Ebraice – Hadassah Medical School.

Read More >>